Home » Spiritualitate » Hristos a înviat! Adevărat a înviat! – În patru cuvinte, istoria mea şi a ta!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! – În patru cuvinte, istoria mea şi a ta!

invierea domnului prelHristos a înviat! Adevărat a înviat! În aceste patru cuvinte este cuprinsă întreaga soartă a tuturor oamenilor din toate timpurile, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria mea şi a ta! În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz.
Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este numită şi Paşte sau Paşti.
După părerea celor mai mulţi exegeţi şi istorici bisericeşti, Învierea Domnului a avut loc în prima duminică de după Paştile iudeilor din anul 33 al erei creştine. E ştiut că Paştile evreilor (Pascha) se serbau în seara zilei de 14 Nisan. Nisan sau Abib fiind prima luna a anului evreiesc, care începea la luna nouă de după echinocţiul de primăvară. (cf. Exod 12, 6; Lev., 23, 5; Numeri 9, 2-6 ).
Înţelesul etimologic al cuvântului Paşte, de origine ebraică, este acela de trecere. Sărbătoarea creştină a Paştelui are o anumită legătură cu Paştele Vechiului Testament, dar, în acelaşi timp, ea este o sărbătoare cu un conţinut nou şi o semnificaţie nouă (cf. Matei 26, 17-30; Marcu 14, 12-26; Luca 22, 7-30; Ioan 13, 1-3).
În Paştele iudaic (cf. Ieşirea 12, 1-51 şi 13, 1-16), era celebrată eliberarea poporului evreu din robia Egiptului, trecerea prin pustie (cf. Ieşirea cap. 16-18) şi Legământul de la Sinai (cf. Ieşirea 20, 1-18).
În Paştele serbat de Iisus cu ucenicii Săi, numit şi Cina cea de pe urmă sau Cina cea de Taină (Mistică), El instituie Sfânta Euharistie, săvârşind astfel o Taină nouă, un Paşte nou, un Legământ sau un Testament nou. Mai precis, la sfârşitul Cinei, Domnul Iisus Hristos ia pâinea, o binecuvântează, o frânge şi o dă ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei 26, 26-28).
Deci, Taina Paştelui nou este Însuşi Hristos-Domnul, Care va trece prin jertfa Crucii şi a morţii pentru a dărui lumii, prin Înviere, viaţă veşnică.
Jertfa mielului de Paşte şi toate celelalte jertfe din Vechiul Testament au preînchipuit sau prefigurat Taina jertfei lui Iisus Hristos pe Cruce şi trecerea Lui prin moarte la viaţa veşnică. Această Taină a fost împărtăţită de Hristos ucenicilor, cu anticipaţie, la Cina cea de Taină din Sfânta şi Marea Joi.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel, înţelegând mai târziu că Paştele Vechiului Testament s-a încheiat cu Jertfa şi Învierea lui Hristos, afirmă că: «Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi» (1 Corinteni 5, 7).
Faptul că ultimul Paşte serbat de Domnul Iisus Hristos cu ucenicii Săi nu a fost un Paşte iudaic obişnuit, ci un Paşte nou, reiese din cuvintele Mântuitorului Însuşi, pe care le-a consemnat Sfântul Evanghelist Luca: «Şi a zis (Iisus) către ei (către ucenici): Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de Patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu» (Luca 22, 15-16), adică după Înviere.
Vedem, aşadar, că acest Paşte nou, instituit la Cina cea de Taină, anticipează Pătimirea, Îngroparea şi Învierea lui Hristos ca trecere a Lui la o viaţă nouă, la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.
Prin Înviere, trupul omenesc al lui Hristos Cel răstignit nu mai revine la viaţa pământească, stricăcioasă şi trecătoare, cum s-a petrecut cu Lazăr din Betania, de pildă, ci trupul înviat al lui Hristos devine nemuritor, nestricăcios şi veşnic. El poartă urmele Răstignirii în palme, în picioare şi în coastă, dar nimeni şi nimic pământesc nu-L mai poate reţine sau stăpâni. Hristos Cel Înviat trece prin uşile încuiate (cf. Ioan 20, 19-28), Se face văzut şi nevăzut când şi unde voieşte El (cf. Luca 24, 31). Trupul înviat al Domnului Hristos a intrat deja în Împărăţia cerurilor, a trecut de la existenţa biologică sau pământească la existenţa «teologică», cerească şi veşnică.
I
isus Cel înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu (cf. Apocalipsa 1, 8 şi 17-18; 2, 8). Prin urmare, «moartea nu mai are stăpânire asupra Lui», după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9). În Hristos Cel înviat, moartea însăşi a fost omorâtă. De aceea, cântăm «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând […]» sau «Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi, veşnice».” ( fragment din Pastorala de Paşti 2019 a Patriarhului României).
Prin  Invierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a scos din iad şi ne-a înălţat în Rai. A smuls din moarte neamul omenesc şi l-a înălţat la nemurire. Din nimicnicie, din nefiinţă, a adus fiinţa omeneasca la Viaţa veşnică. L-a smuls pe om de la diavol şi l-a pus în braţele lui Dumnezeu.

Acesta este Paştele! Aceasta este Invierea!

 

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>