Home » Spiritualitate » Albinele şi icoanele „brodate” cu ceară

Albinele şi icoanele „brodate” cu ceară

1278410_10201909769126278_905083080_n b      „(Dumnezeu) a oferit lucrarea Creaţiei şi ca pe un mijloc de cunoaştere a Ziditorului .
(Sf. Atanasie  – tratatul „Despre întrupare”)

Nimic nu se compară cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare în stupină, dimineaţa, la primele raze ale soarelui!
Albina fiind sămânţă a înţelepciunii şi materializare a spiritului, poartă mesajul divin, fiind deseori asociată cunoaşterii şi iniţierii.
Ea este legătura pe care Dumnezeu a făcut-o între noi şi natură. „Atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit” spunea Einstein. De ce? Albina asigură polenizarea tuturor plantelor, astfel asigurându-ne hrana de care avem nevoie.
Ştiaţi că există minuni în fiecare centimetru pătrat din acest pământ? De la falnicii munţi până la imensul, neliniştitul ocean şi de-a lungul infinitului Univers al lui Dumnezeu, pulsează viaţă. De la mărimea microscopică până la imensitate, descoperim amprentele puternicului Creator care a adus la existenţă toate lucrurile.
Trebuie să acceptăm faptul că vietăţile ce se mişcă pe pământ şi în aer participă la aducerea de laudă lui Dumnezeu şi la rugăciunea către El.
Lumea naturală, văzută în lumina lui Hristos, rămâne o cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Aproape de zilele noastre în regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat în fiecare primăvară. În urmă cu câţiva ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului. De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară. Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului. (traducere şi adaptare de pe  https://www.johnsanidopoulos.com/2013/09/the-respect-bees-have-for-holy-icons.html)

B refacut

 Albina în mituri şi legende 

Albina, „slabă în putere, dar minunată în iscusinţă ”– aşa cum o caracterizează Solomon, munca ei şi produsele stupului au fascinat omenirea încă din cele mai vechi timpuri.
Timpul a născocit numeroase poveşti despre ea. Se spune că mai întâi de toate, albina avea culoarea laptelui, alb imaculat, apoi însuşi Dumnezeu a trimis-o la diavol să îl întrebe cât mai are de gând să tenteze şi să asuprească oamenii, însă, găsindu-l dormind, albina a găsit de cuviinţă ca e mai bine să se aşeze pe capul lui şi să-i citească gândurile. După ce a aflat ce era în gândurile necuratului, albina şi-a luat zborul, însă zumzetul acesteia l-a trezit şi acesta a biciuit-o. Albina s-a înnegrit de durere, iar acolo unde a trecut biciul, i-au rămas dungi galbene. Văzând acestea, Dumnezeu a poruncit albinelor ca vara să se înmulţească atât de mult, încât nici un gând al necuratului să nu rămână necitit… şi din aceea vara, auzim zumzetul albinelor peste tot.
Unele spun că o bătrână avea un băiat şi o fată, pe care îi iubea mai mult decât orice pe lume. Însă atunci când soarta a hotărât că zilele sale erau pe sfârşite, doar fata a venit să o vadă, iar lacrimile bătrânei înainte de moarte au fost foarte amare. A binecuvântat-o pe fată, iar aceasta se făcu o vrednică albină, admirată de toată lumea… Însă băiatul fu transformat într-un păianjen înfiorător, pe care nimeni nu voia să îl vadă…
Alte legende spun că albinele au apărut pe pământ atunci când Zeul Soare a început să plângă, lacrimile sale căpătând aripi şi transformându-se în albine.
Se spune că Dumnezeu a vrut să aleagă de pe pământ câţiva muritori cărora să le ofere harul vorbei, aşa că a trimis pe pământ albinele, acestea li s-au aşezat pe buze unor copii, pecetluindu-le astfel, soarta. Unul dintre aceşti copii se spune că a fost Platon, devenit apoi unul dintre cei mai mari oratori.
.

Albina ne stă în faţă ca un exemplu potrivit. O albină trece ca un fir de aur prin soare. Cu atât mai mult omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care poate lăsa în urma vieţii lui multe fire de aur, îmbogăţind şi îndulcind Pământul, dar mai important Locaşurile Cereşti.
Dumnezeu, Cel Ce a creat operele Sale mari, să ne dea în tot lucrul înţelegerea adevărului Lui, ca să înţelegem din cele văzute pe Cel nevăzut, iar din frumuseţea şi măreţia zidirilor să ne facem o idee potrivită de Cel Ce ne-a zidit – „că cele nevăzute de la zidirea lumii se văd, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi Dumnezeire” (Romani 1, 20) – „încât şi de pe pământ şi din văzduh şi din cer şi din apă şi din noapte şi din zi şi din toate cele văzute să luăm adeverite dovezi despre Binefăcătorul nostru”.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>