Home » Spiritualitate » 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

intrarea_in_biserica_a_maicii_domnului_11„În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide noua uşa milei tale.”
(Slujba Utreniei)

La 21 noiembrie, după prima săptămână a postului Crăciunului, avem sărbătoarea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, mare praznic împărătesc, în amintirea zilei în care, Sfinţii şi Drepţii Părinţi, Ioachim şi Ana, au condus-o pe Preasfânta Fecioară Maria la Templul legii.
Intrarea în biserica a Maicii Domnului a fost primul semn din rânduiala bunăvoinţei lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc.
Această sărbătoare a luat naştere în secolul VI. „La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria «cea nouă». Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu”.
Praznicul ne aminteşte despre virtuţile Maicii Domnului, despre fecioria ei închinată Mirelui ceresc, despre viaţa ei de rugăciune şi despre însemnătatea sfinţitoare a bisericii.
Tradiţia Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la Templul din Ierusalim şi dăruită Domnului.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început sa fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor, în acel timp, era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.
Se spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, ca de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toata inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11). Îngerul Gavriil se va arăta fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales a lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23). Şi iată, în pofida legilor biologice, Dumnezeu a făcut această minune şi le-a dăruit o pruncă, pe ceea ce s-a făcut începutul mântuirii neamului omenesc, căreia i-au pus numele de Miriam sau Maria, ceea ce se tâlcuieşte în româneşte cu cuvântul „Doamnă” sau „Stăpână” sau “Cea plină de dar”.
Când a împlinit copila trei ani, au luat-o părinţii şi au dus-o a Ierusalim s-o închine Domnului, după făgăduinţa făcută. „După ce s-au sfătuit cu rudeniile lor, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adunat multe copile nevinovate şi curate, de o vârstă cu dânsa şi mai mari din Nazaret, ca să petreacă pe această copilă sfântă până la Ierusalim, cu făclii aprinse în mâini, cu cântări şi cu psalmi. Şi au pornit din Nazaret spre Templul din Ierusalim, cale de aproape 150 km, mergând trei zile în şir. Şi era o minune mare şi prealăudată acea dumnezeiască adunare alcătuită din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cântau mai cu seamă psalmii lui David şi cele ce se potriveau cu această mare taină şi ducere a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, zicând aşa: «Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.» (Psalm 44, 12)”
La intrare, biserica avea cincisprezece trepte, după numărul celor 15 psalmi, pe care preoţii şi leviţii îi cântau când intrau la slujbă. Când a ajuns Fecioara Maria la aceste 15 trepte, dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana voiau să o ducă de mână, ca pe o copilă ce nu poate păşi pe trepte. Dar, fiind întărită de harul Duhului Sfânt, ea s-a desprins din mâinile părinţilor şi de ceata fecioarelor care o conduceau cu făclii aprinse şi cu cântări, şi a început să urce ca o porumbiţă nevinovată peste toate treptele, ca o pasăre a raiului, şi a ajuns la treapta de sus unde erau preoţii împreună cu proorocul Zaharia. Urcându-se Fecioara, s-au mirat preoţii şi tot poporul cum o copilă de trei ani a putut să urce treptele aşa de uşor ca şi cum ar fi zburat. Apoi luând-o în braţe marele prooroc Zaharia, care era şi arhiereu şi căruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este această dumnezeiască pruncă, a dus-o în biserică şi, după ce a închinat-o, a făcut un lucru cu totul neobişnuit şi cu totul neîngăduit de Legea Veche. A dus-o pe Fecioara Maria, nu în Sfânta unde intrau preoţii, ci după a doua catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, când au fost eliberaţi din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decât o dată pe an, singur, arhiereul. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune.
Biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel -, avea multe locaşuri de locuinţă precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărţite una de alta, largi şi foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere şi peste acelea al treilea rând, şi de toate era numărul lor nouăzeci de camere”. Aici vieţuiau fecioarele, care erau date spre slujire lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau văduvele, cele care se făgăduiau să-şi păzească curăţenia până la sfârşitul vieţii lor, precum era Ana proorociţa, fata lui Fanuil; iar în alte încăperi petreceau bărbaţii care se chemau nazorei, vieţuind în chipul monahilor necăsătoriţi. Aceia toţi slujeau Domnului în biserică şi îşi aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.
În locaşul fecioarelor prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria a fost dată în grija unor fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură şi în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă şi cu Scriptură şi cu lucrul mâinilor.
Despre cum a fost viaţa ei în vârstă tinereţilor, scrie Fericitul Ieronim astfel: „Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, îşi petrecea viaţa foarte cu rânduială. Pentru că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte. De la al nouălea ceas, iarăşi îşi începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obişnuise a-şi primi hrană. Şi aşa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.
Din vreme în vreme, Sfinţii ei Părinţi, Ioachim şi Ana o cercetau, dar după şapte ani ei au trecut la cele veşnice. Preacurata a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când arhiereul a socotit să o căsătorească. Atunci Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului şi preoţilor că ea, încă din leagăn, este făgăduită lui Dumnezeu şi că ea însăşi a ales o viaţă de feciorie neîntreruptă. Drept aceea, a fost logodită cu dreptul Iosif, atunci în vârstă de aproape 80 de ani, ca, sub acest chip, să se păzească ea curată în lume; şi astfel, Iosif logodnicul a luat-o în casa lui din Nazaret.
Sfânta tradiţie spune că arhiereul i-a încredinţat Fecioarei ca ultimă îndatorire la plecarea de la templu să participe la ţeserea unei noi catapetesme pentru Sfânta Sfintelor, pe care Preacurata a lucrat-o cu sârguinţă. Această catapeteasmă avea să se rupă în vremea Pătimirii Domnului pe Cruce.
Astfel, neîntinata Maria a fost pregătită să devină Maica Fiului lui Dumnezeu, vieţuind în chip cu totul virtuos şi asemenea îngerilor, ca un vas al sfinţeniei.

            Să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului cea „mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui” cea „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”, mijlocitoare pentru binele nostru. Să nu uităm că „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”, şi să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem şi noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos acum şi pururea, amin!

 

 

 

 

 

 

 

.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>